Articol publicat in: Calculatoare
La “Inamicul Public” de aseară, am fost şocat în egală măsură atât de un reportaj în care fiare religioase din Indonezia linşează cu sânge rece şi cu o cruzime ieş it ă din comun pe membrii unei secte diferite de a lor (ceea ce ne demonstreză încă o dată în plus care e esenţa religiilor, mai ales a celor de sorginte abrahamică), cât şi reacţiile deplasate ale multor spectatori mioritici. Unul din ei, troglodit adevărat ( se putea fără ei?) s-a declarat încântat de execuţia oripilantă din Indonezia, proclamând-o drept lege obiectivă şi echitabilă, pe care nu îndrăzneşte nimeni s-o încalce. În caz contrar, pedeapsa e pe măsura faptei. Mai departe, cavernicolul şi-a exprimat dorinţa ca şi RM să se pricopsească cu ritualuri indoneziene. Ca să fie şi la noi dreptate!
Îmi imaginez cam cu câte mâini sau picioare ar fi rămas neomul însetat de dreptate şi echitate, în cazul în care i s-ar fi îndeplinit dorinţa. Mai mult ca sigur că a furat destul de mult la viaţa lui. Cam toţi ex-sovietici Au “>au făcut-o. Şterpeleau tot ce le cădea sub mâini la întreprinderile sovietice. În plus, presupun că a mai săvârşit şi alte ilegalităţi, doar n-o fi înger. Unele din ignoranţă, poate, care nu sunt considerate ca atare deoarce sunt tolerate atât de populaţie cât şi de legislatori. Aşa că stau şi mă gândesc cam cum ar ară ta însetatul de justiţie dacă societatea ar fi cum şi-o doreşte el. Cam cu câte membre ar mai fi rămas. Pentru că aşa sunt guralivii inconştienţi: îşi doresc aplicarea normelor tribale doar când e vorba de alţi oameni, nu şi de ei înşişi.
Apoi s-au mai produs şi alte gospodine care minimalizau evident crima oribilă din Indonezia, echivalând-o cu infracţiunile comise la beţie în RM. Totuşi, omorârea bestială a unor oameni de către membrii unei comunităţi pentru că aşa le sunt valorile religioase, sub privirea poliţiştilor – reprezentanţi ai statului de drept – poate fi echivalată cu uciderea unui om de către un ins cu minţile tulburate de beţie? Putem, dacă n-avem discernământ. Ori dacă suntem poeţi înnăscuţi şi începem să aberăm cu graţie pe marginea caracterului metafizic al ritualurilor religioase, care transcend spaţiul şi timpul, în loc să le plasăm la categoria ” boli psihice “. Aşa am greşi, cu siguranţă, mai puţin la stabilirea diagnosticului.
