Articol publicat in: Educatie, Sanatate, Societate
În RM se discută pe vechi despre sex între adulți ca despre ceva ostil ființei umane, deviere, anormalitate, contra firii. Și mă refer aici inclusiv la relațiile sexuale între bărbați și femei. La o emisiune dată pe post la Publika TV, popa Valuță, numit de moderator și invitații din studiou cu calificativul ”părinte”, ne-a povestit cum lecțiile lui minunate lasă pe fața elevilor cărora le predă religia sentimentul de ”greață”, atunci când le vorbește despre sex. Evident, sacerdotul nici măcar nu bănuiește că vandalizează mapele erotice ale elevilor, că le creează tot soiul de complexe și inhibiții inutile (oricum nu i-ar păsa, că în asta rezidă meseria lui de luptător împotriva sexualității), care îi vor costa scump în viață.
De fapt, cam la nivelul ăsta se discută despre sexualitate în RM. Aceasta nu este văzută ca o componentă firească a ființei umane, capătând legitimitate doar când bărbatul și femeia se căsătoresc și se reproduc. Restul e boală. Și se ascunde gunoiul sub preș. În loc să fie informați corect copiii despre riscurile sexului neprotejat, se merge pe mâna bisericii și a slujitorilor ei manipulatori, care preferă cetățeni bolnavi de toate bolile venerice din lume, cauzate de ignoranță, în locul unor lecții adecvate care ar preveni și diminua mult din incidența maladiilor sexual transmisibile și suferințelor adiacente. Oricum, indiferent de riscuri , pe care nici nu le conștientizează de cele mai multe ori, oamenii vor face sex! Dar se preferă, totuși, ipocrizia generalizată și îndoctrinarea religioasă care nu ține loc de prezervativ .