Mitropolia Moldovei e o instituție națională?

Articol publicat in: Corporate


Sunt profund indiferent în privința drepturilor religioase ale omului pentru că, practic, toate religiile din lume, în special cele de sorginte abrahamică îmi rezervă o poziție umilitoare, de non-ființă umană. Atitudinea religioșilor față de gay și învățăturile lor religioase nu diferă substanțial de a naziștilor și doar statul de drept, secular le asigură protecția minimă homosexualilor în fața religioșilor homofobi. Nu știu de ce nazismul și religia sunt tratate diferențiat. Ideologia lui Hitler privind exterminarea unor categorii umane e oripilantă, iar aceleași realități din Biblie , Koran etc. purifică sufletul, nu-i așa?

Totuși, mă interesează anumite aspecte ale intrigilor religioase care se manifestă extrem de virulent în ultimul timp în RM.

Mai întâi, Mitropolia Moldovei a demarat o campanie foarte agresivă împotriva musulmanilor din RM. Precizez că nu-mi este simpatică nicio parte aflată în conflict pentru că îi știu la fel de fundamentaliști, cel puțin în raport cu homosexualii. Totuși, mitropolia lui Vladimir se supune patriarhiei unui stat străin, Rusia, în care islamul e religie oficială. Patriarhul rușilor nu și-a informat supușii de la Chișinău despre realitățile din țara lui? Și cât de credibilă este, în gura unor supuși ai rușilor, invocarea valorilor și simbolurilor naționale opuse unei religii străine? Dar ei nu tot străinilor le fac jocul? Nu sunt o structură ce servește intereselor unui alt stat? De când Rusia nu e o țară străină? Și Eminescu, și Ștefan cel Mare sunt băgați în tocana filorusă a mitropoliei rusești de la Chișinău. Voi înțelegeți ceva? Eu nu!

About the Author