Articol publicat in: Corporate
În timp ce justiția americană pare a fi cea mai justă din lume, nu la fel îmi pare și societatea americană. Mă refer aici la cazul șefului FMI. Vina acestuia nu a fost încă dovedită în judecată, dar el este din start demonizat și considerat vinovat fără drept de apel. La o emisiune de știri a fost prezentat o atitudine șocantă a locuitorilor unui cartier din New York, care ar fi refuzat să-l accepte pe Strauss -Kahn să locuiască în cartierul lor pe durata procesului. Respectiv, acuzatul nu putea fi eliberat pe cauțiune din această cauză.
Cât de mult îmi amintește situația de mentalitatea stalinistă! Când omul acuzat de o crimă își pierdea chipul uman mult până la procesul de judecată, ce devenea o formalitate. Odată ce era acuzat, soarta cetățeanului era pecetluită. Motivul? Pentru că organele nu puteau aresta oameni nevinovați!
De ce se uită de prezumția de nevinovăție în acest caz, chiar dacă vinovăția acuzatului pare evidentă? Și de ce victima ne este prezentată ca o sfântă, ca pe cineva în incapacitate morală și fizică de a comite un rău, de a fi antrenată în vreo conjurație (oricât de compromise ar părea teoriile cospiraționiste). Mai ales că nici măcar nu știm cum arată femeia care ar fi fost supusă abuzului sexual, în timp ce Strauss -Kahn ne este prezentat mai mult cu cătușele pe mâini
Evident, justiția americană, spre deosebire de societatea americană în acest caz concret, nu poate fi comparată cu cea sovietică stalinistă, și nici cu cea actuală, mai ”progresistă”. Dar mă întreb dacă nu e posibilă influențarea ei într-o măsură oarecare de sfânta mânie și de solidarizarea națiunii americane în fața Răului Absolut, care este Strauss-Kahn, un om căruia, deocamdată, încă nu i s-a dovedit vina. Totuși.
