Novodvorskaia confirmă încă o dată că nu e o disidentă de conjunctură

Articol publicat in: Societate


Valeria Novodvorskaia a mai demonstrat o dată, prin poziția pe care a adoptat-o vizavi de legalizarea eutanasiei, că se află în avangarda luptei pentru drepturile omului din Rusia, că e un unicat în această țară. Și de data aceasta, ea nu s-a jenat să spună ”da” unui drept extrem de sensibil, considerat în Est aproape tabu , mai ales că și în Occident doar câteva state l-au legalizat. Disidenta rusă s-a referit și la alte realități de care, de regulă, mai toată lumea se ferește să le discute pe față, cum ar fi avortul sau homosexualitatea, în condițiile în care biserica a acaparat aproape în totalitate spațiul public. Totuși, spune ea, acestea caracterizează pregnant gradul de democrație și civilizație a unui stat sau altul, respectiv interzicerea lor poate fi echivalată cu lipsa de libertate a individului.

Apropo, în RM parcă n-am întâlnit niciun intelectual, politician sau vedetă care să fie pro- eutanasie . Știe cineva, în România situația e radical diferită?

About the Author