Articol publicat in: Societate
Deoarece mulți oameni au fost supuși botezului într-o perioadă când nu-și puteau da acceptul în acest sens și ulterior îl resimt ca pe o povară constantă pe tot parcursul vieții, în special ateii ori agnosticii, propun un ritual prin care cei ce nu doresc să fie încorporați într-o instituție odioasă, pe care o detestă cu toată ființa, să se elibereze simbolic, formal, pentru că spiritul lor demult nu mai este închis în pușcăria pe nume ”Biserică”. Textul ritualului de debotezare, rostit de amicii sau grupul care îl ”prestează”, ar putea suna în felul următor:
Cetățeanul X, născut ca om liber, neînrobit de nicio divinitate, nepăstorit ca o oaie de niciun pastor /popă a unei turme, dar încorporat cu forța într-o instituție religioasă de către slujbașii ei, în complicitate cu propriii părinți, profitând de starea de neputință și de inconștiența cetățeanului X, care evident nu putea să-și dea consimțământul, este proclamat liber și eliberat de orice legătură cu o organizație care și-a atribuit drepturi nejustificate în raport cu o persoană care nu și-a dat acordul să facă parte din structurile instituției ecleziastice. Începând de astăzi, numele cetățeanul X este considerat iradiat din registrul Bisericii Y, indiferent de opinia ultimei.
Ritualul poate fi performat cu recuzită și haine specifice sau obișnuite, în funcție de dorința celor ce iau parte la debotezare. La fel, textul ritualului de debotezare poate fi rostit pe un ton sobru, vesel sau obișnuit, la dorință.