Niciodată nu le-am putut înţelege pe fetele ori femeile homofobe. Se cred importante şi de neînlocuit, şi plesnesc de ură şi gelozie că cineva nu le apreciază organul sexual. Le nelinişteşte ideea că indiferento-vaginii atentează la statutul lor de false zeiţe care, în realitate, ocupă un loc inferior în sistem? Se doresc venerate în maniera instituţionalizată de poetaştrii rataţi? Sau, cel mai degrabă, nu au parte de penisul mult dorit şi atunci îşi imaginează că, dacă toţi bărbaţii ar fi atraşi de femei, ar avea şi ele noroc de unul? Pentru că, evident, numai o nesătulă, numai o frustrată sexual ar sări în capul cuiva pentru că respectivul nu simte nimic pentru organul ei sexual ori chiar repulsie. Cât de tare trebuie să te supraapreciezi, să crezi că în tine e depozitată toată normalitatea din lume în momentul când îl decretezi “anormal” ori “diferit” pe cineva numai pentru că nu are treabă cu instinctele tale sexuale! Ori să asociezi, să raportezi ideea de normalitate exclusiv la propria fiinţă…
