“Timpul” şi Biserica neamului

“Timpul”, devenit un al doilea Trinitas, le ţine o lecţie moralizatoare unor jurnalişti, analişti şi activişti pentru că tratează Biserica cu duble standarde. Cică, deşi aceasta are statutul unui ONG , de la ea se cere să dea socoteală de banii ei, eventual să plătească impozite , ca o instituţie de stat. Păi, stimabile, fie vorba între noi, şi un ONG va fi obligat să plătească impozite, să dea socoteală de banii săi dacă va desfăşura activităţi comerciale. Dar spune-le celor de la Timpul, care au devenit un srl de măicuţe mai bigote decât lelea Frosa care s-o convertit recent la creştinism şi a devenit cea mai fanatică credincioasă.

Totuşi, să nu disperăm. Atâta timp cât avem un ziar ca Timpul, care laudă rezistenţa şi statornicia Bisericii în faţa timpului (cel adevărat, nu hârţoaga), a tucma 2 mii de ani de istorie, nu ne vom pierde. Vom construi, cu miile, biserici fastuoase, de milioane de euro şi vom avea cel puţin duhul sănătos, dacă plămânii vor fi putreziţi din cauza tuberculozei, care nu va putea fi tratată din cauza lipsei fondurilor, a spitalelor, a medicilor plătiţi mizerabili şi nevoiţi să ceară mită. Sau, de ce nu, o minte mai sănătoasă, naturală de gopnik pa jizni, care nu şi-a pervertit intelectul la şcoală cu teorii ale evoluţiei, filozofii şi alte chestii inutile, atâta timp cât există Isus cu Biserica lui.

About the Author